Studiul despre selectivitatea Ipamorelin din 1998, realizat de Raun, explicat

Studiul de selectivitate al ipamorelinei realizat de Kirsten Raun și colegii săi a fost publicat în noiembrie 1998 în European Journal of Endocrinology. Titlul său este Ipamorelin, the first selective growth hormone secretagogue. Autorii au lucrat în Departamentul de Biologia GH de la Novo Nordisk din Danemarca, compania care a dezvoltat compusul. Aceasta este lucrarea originală care a introdus ipamorelina în literatura științifică, iar cuvântul selective din titlu este motivul pentru care peptidul este discutat și astăzi. Acest articol explică ce au urmărit cercetătorii, cum au testat compusul în celule și la animale, ce au măsurat și ce nu a putut arăta studiul.

Ce a urmărit studiul de selectivitate al ipamorelinei

În anii 1990, mai mulți peptide sintetice erau cunoscute pentru capacitatea lor de a declanșa eliberarea hormonului de creștere (GH) din glanda pituitară. Cele mai cunoscute erau peptidele eliberatoare de hormon de creștere GHRP-6 și GHRP-2. Acestea funcționau bine, dar aveau un dezavantaj: ridicau și hormonii de stres ACTH și cortizolul, iar în unele cazuri prolactina. Un compus care eliberează GH fără aceste semnale secundare ar fi un instrument de cercetare mai curat și un candidat mai bun pentru medicament.

Autorii și-au pus, prin urmare, două întrebări. În primul rând, ar putea găsi un peptid nou cu o potență de eliberare a GH similară cu a GHRP-6? În al doilea rând, acel peptid ar fi selectiv, adică ar lăsa neafectați ceilalți hormoni pituitari? Contextul despre modul în care ipamorelina este de obicei studiată alături de un analog GHRH este prezentat în ghidul nostru despre CJC-1295 și ipamorelin.

Cum a fost realizat studiul de selectivitate al ipamorelinei

Ipamorelina a rezultat dintr-un program amplu de chimie. Cercetătorii au luat GHRP-1 drept punct de plecare și au realizat o serie de compuși din care lipsea dipeptidul central, Ala-Trp. Ipamorelina a fost identificată în cadrul acestei serii. Este un pentapeptid, un lanț de cinci unități de construcție, cu secvența Aib-His-D-2-Nal-D-Phe-Lys-NH2. Două dintre unitățile de construcție sunt D-aminoacizi, iar una, Aib, nu se află în proteinele naturale, ceea ce face peptidul mai rezistent la degradare.

Compusul a fost apoi testat în trei sisteme:

• In vitro: celule primare de hipofiză de șobolan în cultură, pentru a măsura direct eliberarea de GH și pentru a verifica ce receptor era implicat, folosind antagoniști ai GHRP și GHRH.

• Șobolani anesteziați: pentru a măsura eliberarea de GH la un animal viu.

• Porci conștienți: pentru a măsura eliberarea de GH și, important, efectul asupra altor hormoni: FSH, LH, prolactină, TSH, ACTH și cortizol.

În fiecare sistem, ipamorelina a fost comparată cu GHRP-6, iar la porci și cu GHRP-2 și GHRH. Rezumatul nu precizează numărul de animale per grup, așa că nu oferim un număr.

Ce a descoperit studiul de selectivitate al ipamorelinei

Rezumatul prezintă cifre detaliate, pe care le listăm aici așa cum au fost publicate:

• Celule hipofizare de șobolan: Ipamorelina a eliberat GH cu un EC50 de 1,3 plus sau minus 0,4 nmol/l și un efect maxim de 85 plus sau minus 5 procente, comparativ cu 2,2 plus sau minus 0,3 nmol/l și 100 procente pentru GHRP-6. Cei doi compuși au fost, prin urmare, similari ca potență și eficacitate.

• Receptor: Experimentele cu antagoniști au arătat că ipamorelina, la fel ca GHRP-6, stimulează eliberarea de GH prin un receptor asemănător GHRP și nu prin receptorul GHRH.

• Șobolani anesteziați: Ipamorelina a avut un ED50 de 80 plus sau minus 42 nmol/kg și un nivel maxim de GH de 1545 plus sau minus 250 ng/ml, comparativ cu 115 plus sau minus 36 nmol/kg și 1167 plus sau minus 120 ng/ml pentru GHRP-6.

• Porci conștienți: Ipamorelina a avut un ED50 de 2,3 nmol/kg și un nivel maxim de GH de 65 ng/ml plasmă. GHRP-6 a dat 3,9 nmol/kg și 74 ng/ml. GHRP-2 a fost mai potent, dar mai puțin eficient, cu 0,6 nmol/kg și 56 ng/ml.

• Alți hormoni: Niciunul dintre compușii testați nu a afectat FSH, LH, prolactina sau TSH la porci. GHRP-6 și GHRP-2 au crescut ambii ACTH și cortizolul. Ipamorelina nu a ridicat ACTH sau cortizolul la niveluri semnificativ diferite de cele observate după GHRH. Acest lucru a rămas valabil chiar și la doze de peste 200 de ori mai mari decât ED50 pentru eliberarea de GH.

Autorii au concluzionat că ipamorelina a fost primul agonist al receptorului GHRP cu o selectivitate pentru eliberarea de GH similară cu cea a GHRH însuși și au descris-o ca un candidat interesant pentru dezvoltare clinică.

Limitele studiului de selectivitate al ipamorelinei

• Date doar de la animale și celule: Studiul a folosit celule de șobolan, șobolani și porci. Nu au fost implicați oameni.

• Autorat din industrie: Toți autorii erau angajați ai companiei care a dezvoltat compusul și care deținea brevetul. Acest lucru este normal pentru o lucrare de descoperire, dar înseamnă că studiul nu a fost independent.

• Măsurători acute: Experimentele au măsurat răspunsurile hormonale după doze unice. Lucrarea nu descrie administrarea repetată sau efectele pe termen lung.

• Dimensiuni necunoscute ale grupurilor: Rezumatul nu raportează câte animale au fost folosite în fiecare experiment.

• Dezvoltarea ulterioară: Ipamorelina a fost supusă unor studii clinice pentru o indicație gastrointestinală, dar nu a fost aprobată ca medicament. Constatarea privind selectivitatea la animale nu a fost confirmată într-un studiu clinic publicat, pe termen lung, la oameni.

Ce înseamnă aceasta pentru cercetarea ipamorelinei

Această lucrare a stabilit cele două proprietăți care definesc ipamorelina în literatură: o potență de eliberare a GH comparabilă cu GHRP-6 și lipsa efectului asupra ACTH și cortizolului la porci, la dozele testate. Pentru cercetători, datele numerice din rezumat sunt o referință utilă pentru proiectarea experimentelor în culturi de celule hipofizare sau modele pe rozătoare, iar lucrările despre receptor explică de ce ipamorelina este grupată cu clasa GHRP și nu cu analogii GHRH.

Studiul nu arată efecte la oameni și nu susține nicio utilizare în afara cercetării controlate. Ipamorelina este cel mai adesea studiată împreună cu un analog GHRH, deoarece cei doi acționează pe receptori diferiți. Compușii din acest domeniu sunt enumerați în colecția noastră de peptide pentru hormonul de creștere, iar amestecul nostru CJC-1295 și ipamorelină este livrat sub formă de pudră liofilizată pentru cercetare de laborator. Pașii de manipulare sunt descriși în ghidul nostru despre cum se reconstituie peptidele.

Surse

• Raun K, Hansen BS, Johansen NL, Thogersen H, Madsen K, Ankersen M, Andersen PH (1998). Ipamorelin, the first selective growth hormone secretagogue. European Journal of Endocrinology, 139(5), 552-561. doi:10.1530/eje.0.1390552

Acest articol rezumă cercetări publicate doar cu scop informativ. Nu constituie sfat medical. Toate produsele de pe acest site sunt vândute exclusiv pentru cercetare de laborator și nu sunt destinate uzului uman sau veterinar.